Posts tagged: serviciu

By George-Paul Cretu | June 6, 2010

După ce am învăţat 2 zile (normal se zice că trebuie să înveţi tot anul pentru examenele din sesiune, eu am învăţat în ultimele două zile) pentru examenul de la macroeconomie pot să zic că s-a dus ce era mai urât din sesiunea asta: contabilitate, statistică şi macro.

Încă nu ştiu nota la contabilitate, dar nu cred că am probleme.

Deci aştept să se termine sesiunea, fără restanţe, să pot şi eu să mă îmbăt. Aproape că tânjesc după o beţie de aia cruntă.

Până atunci mai am două examene. Mă plângeam că au fost foarte aproape examenele (în 11 zile 5 examene), dar parcă e mai bine aşa. Le termini şi îţi iei de o grijă. Dacă aş mai sta şi câte o săptămână pentru un examen cred că m-aş tâmpi.

Am realizat că nici măcar nu am avut timp să mai citesc ceva în sesiune şi am două cărţi care sunt pe lista de aşteptare de când am terminat cu Demonii.

Mai am eu şi ideea să mă angajez vara asta, dar nu ştiu ce să fac. Pe de o parte nu ar strica nişte bani în plus, dar parcă aş vrea să frec şi menta şi să dau un tur de ţară sau ceva. Adică am şi multe ispite, mai multe clar, din partea prietenilor de a merge prin ţară sau să facem ceva “deosebit” vara asta.

Până atunci mă duc să dorm că ieri am pierdut o noapte (de la 02:00 la 06:00) în sala de lectură.

Ti-a placut articolul acesta? Aboneaza-te la feed-ul RSS, si vei afla mult mai multe!

WordPress Themes

trafic ranking

Statistici web