Semnătura într-un mail – face totul mai oficial
Dacă vrei să comunici cu prietenii foloseşti de cele mai multe ori messengerul, Gtalk-ul sau oricare alt program de IM. Mă refer la comunicare online pentru că altfel puneam din prima telefonul.
Însă în momentul în care vrei să dai un mail e clar că îl dai unei persoane pe care nu o cunoşti atât de bine, pe care sunt foarte mari şanse să nici nu o fi întâlnit în viaţa reală. De aceea este foarte indicat să ai o semnătură, să arate că poţi fi contactat (introducând numărul de telefon în ea), cine eşti, unde lucrezi eventual.





