Posts tagged: cadou

By George-Paul Cretu | February 7, 2010

Tocmai mi-am pus să fac ceva de mâncare după o zi aglomerată. Azi am împlinit vârsta de 19 ani :D . Sunt cea mai mică persoană pe care o cunosc eu de la facultate şi mă simt bine din acest motiv.

Aseară a fost petrecere în camin şi în camera mea cu ocazia sfârşitului de sesiune. Dar petrecere de aia nebună de am ajuns să avem în cameră şi un carucior de la Carefură. Şi la un moment dat am fost dus în alta cameră unde câţiva vecini de palier mi-au pregătit o surpriză şi au gătit un tort (delicios) cu această ocazie. A fost super tare! Eu sunt foarte încântat pentru că s-au străduit să facă un asemenea gest şi vreau să le mulţumesc pe această cale.

Evident că a sunat telefonul aseară, dar sincer băusem puţin şi nu îl mai simţeam când vibra şi nici nu îl auzeam din cauza muzicii.

Am ajuns la concluzia că îmi place ziua de 7 februarie: sună telefonul, eşti căutat, toţi îţi vor binele (cel puţin de ochii lumii), primeşti cadouri, eşti în centrul atenţiei :> .

Câteva poze de aseară:

- tortul era într-o cutie de la cisme pus şi sigilat bine. Am fost pus să îl deschis fără să mă folosesc de ustensile contondente.

- mustaţa

 

- tortul. Nu m-au lasat să îl tai defapt, e doar de ochii lumii poza. Au zis că îl stric, m-au lăsat doar să mănânc.

 

- îmi luam avânt să suflu în lumânări

Ti-a placut articolul acesta? Aboneaza-te la feed-ul RSS, si vei afla mult mai multe!

By George-Paul Cretu | February 3, 2010

Mai înainte am scris un articol cu un titlu nesimţit pentru spam legat de Ziua Îndrăgostiţilor. Eu am o părere foarte proastă despre ea. E una dintre cele mai comerciale zile, făcută special pentru ca toate cuplurile din lume să cheltuie cât de puţin pentru a lua un cadou persoane pe care o plictisesc.

Ca şi cum nu ar fi de ajuns restul de 360 şi ceva de zile să iei un cadou dacă este de luat. Plus că vorba unei prietene: aproape toate porcăriile astea luate pe post de cadouri sunt din pluş. Oricât de cute ar fi ele, la un moment dat îţi este scârbă de ele. Ce e prea mult strică până la urmă.

Dacă e să arăţi că ţii la cineva nu trebuie să o faci într-o zi anume. Toată lumea se pupă de 14 februarie, parcă ar fi puşi în priză frate! Nu că aş avea ceva împotrivă cu lucrul ăsta, dar nu eşti deloc original în momentul în care atunci îţi găseşti să “o iubeşti şi mai tare”. Ca să nu aduc şi vechiul motiv în discuţie: avem şi noi Dragobetele, dar nu e aşa de popular, nu i-a dat nimeni follow.

Ti-a placut articolul acesta? Aboneaza-te la feed-ul RSS, si vei afla mult mai multe!

By George-Paul Cretu | May 12, 2009

Peste ceva vreme probabil, după ce o să îmi permit să iau un ceas.
Normal că o să fie unul bărbătesc pentru că la femei e altfel, trebuie să le dai banii că se descurcă ele de aici înainte.
Probabil că aş face un asemenea cadou tatălui meu, am văzut că poartă destul de des ceas acum când nu e copchilul lui ăla mic acasă să le strice (eu). Şi ar trebui să îl aleg şi în funcţie de profesie dacă ar fi, deci nu trebuie ceva grotesc deşi profesorii sunt asemănaţi cu monştrii.

Cum un ceas care să afişeze zilele în care se face grevă sau alea în care vine al 13-lea salariu am rămas la ăsta. Mi-a plăcut pentru că este elegant şi nişte culori bine alese. Detalii tehnice nu prea m-au interesat, nu cred că o să îl văd pe taica-miu la 50 de metrii sub apă cu ceasul la mână deci trecem peste astea.
Contează că este elveţian, oricât de modest ar fi tot se laudă cu aşa ceva mai ales dacă e de la băiatul lui primit. Curea de piele antialergică (neagră) şi 120 grame sunt doar chestii tehnice, nu cred că o să îl oprească cineva pe stradă să îl întrebe dacă are curea din piele antialergică.

Astea fiind spuse nu îmi rămâne decât să strâng 900 lei şi să am grijă să nu ajungă tot la mine ceasul. După vreo 2-3 luni în care îl foloseşte tată să apar eu şi să mă tot fac că îmi place până mi-l dă mie.
Articolul pentru concurs visurat.ro

Ti-a placut articolul acesta? Aboneaza-te la feed-ul RSS, si vei afla mult mai multe!

By George-Paul Cretu | December 21, 2008

Cati dintre noi nu am visat ziua in care o sa primim o asemenea masuta?

Ti-a placut articolul acesta? Aboneaza-te la feed-ul RSS, si vei afla mult mai multe!

Tags: ,

categories fun | comments Comments (1)

By George-Paul Cretu | December 15, 2008

Toata lumea vrea sa primeasca cadouri de Craciun  nu? Dar cum alegi cadoul potrivit pentru cineva? Daca nu ii place ce faci ca nu poti sa il schimbi si nici persoana respectiva nu poate spune ca nu il primeste, bine ca nu o sa il poarte sau nu o sa il foloseasca asta e partea a doua. Cel mai simplu mod de a alege cadoul perfect este urmatorul: pui mana pe telefon si suni pe persoana respectiva si o intrebi: Bai boule/vaco, ce vrei sa iti iau de Mos Craciun? 

Gata problema rezolvata. ;)

Ti-a placut articolul acesta? Aboneaza-te la feed-ul RSS, si vei afla mult mai multe!

Tags: , ,

categories Other things, fun | comments Comments (3)

WordPress Themes

trafic ranking

Statistici web