Probabil suna ciudat titlul si va ganditi ca nu are niciun sens (rost) un astfel de articol. Dat fiind ca in ultima perioada m-am cufundat destul de mult in lectura, fie ea de specialitate sau beletristica, am observat cateva lucruri care te ajuta sa citesti mai repede si sa intelegi si altele care te pot deranja si iti pot afecta capacitatea de intelegere.

Punctul care vreau sa il ating astazi este reprezentat de intreruperile dese dintr-o lectura.

Indiferent care este motivul acestor intreruperi, daca au loc dupa un paragraf, o pagina, chiar pana la 3 pagini, ai sansa sa nu intelegi nimic. Imediat dupa ce am terminat Flacarile de Radu Tudoran, am inceput Un port la rasarit de acelasi autor si am citit 56 de pagini cu vreo 8 intreruperi dintre care unele separate chiar si de o zi. Pot sa zic ca in momentul acesta in cap la mine era vraiste. Nici macar nu stiam unde se desfasoara actiunea romanului pentru inceput si nu am retinut niciun  nume din alea 50 de pagini.

Asa ca m-am apucat si le-am citit din nou toate dintr-o rasuflare si pot sa zic ca altfel au fost inmagazinate cunostintele acum.

Desi este vorba despre un roman, acelasi lucru este valabil si pentru cursuri sau alte lecturi. Pauzele lungi si dese.. Alzhaimer se cheama.

Cel mai bun mod de a citi o carte este pe capitole. Citesti pana termini un capitol si in momentul acela stii ca ai citit toata scena dintr-un capitol fara interferente si ai inteles-o. Daca capitolele sunt prea mari (sa presupunem), atunci nu va opriti din citit intr-o enumeratie, descriere sau dialog, ci asteptati sa terminati macar acel paragraf.

Oricum ideea principala: se citeste pe capitole de cele mai multe ori.

Astept niste sugestii, daca are cineva idei, pentru urmatoarele articole Cum sa citesti o carte.

Dupa ce am citit Flacarile de acelasi autor si lasandu-mi o impresie foarte buna, am decis sa citesc inca o carte de el. Un port la rasarit este un roman care cuprinde o poveste de dragoste si lumea din Republica Moldova din acea perioada. Ne este prezentata viata de acolo, dintr-un orasel la marginea Limanului. Personajul principal ajunge acolo din cauza serviciului (fiind inginer) si trebuie sa puna in functiune un motor la o centrala. Se lasa sedus de micile delicii ale vietii de acolo, bautura si femeile, uitand sa se mai intoarca acasa, aproape nici nu isi mai doreste acest lucru. Se simte aici ca si cum ar face parte din acest peisaj uitat de lume de mult timp. Intre timp se naste in el dorinta de a pleca pe mare, iar comandorul Maximov il invata sa navigheze. In final ii face cadou “corabia” lui si il indruma in privinta calatoriei. Din pacate sau din fericire nu ajunge prea departe, decat in primul port unde da peste Nadia care ii starneste o atractie puternica datorita faptului ca era foarte diferita de restul fetelor din acea zona. Intarzie mai bine de 50 de zile sa plece din acest port si totul din cauza ei, intr-un final pleaca, moment in care dupa tot acest timp reusesc sa isi si arate ca se iubesc, pana atunci totul fiind o amicitie. Insa povestea nu se termina prea bine. La intoarcere, pentru a lua actele Nadiei si banii lui, ii prinde o furtuna pe Liman care o arunca pe Nadia peste bord, distruge Miladul (asa se numea corabia) si el scapa cu mult noroc. Inainte sa incep textul propriu-zis, am citit introducerea scrisa de Radu Tudoran in care preciza ca faptele petrecute in carte il au ca personaj principal pe el, pentru ca a luat parte la ele intr-un fel sau altul. Insa a tinut sa mentioneze ca intensitatea cu care au fost puse pe hartie aceste fapte este alta fata de realitatea (una putin mai exagerata).

Imediat am recunoscut stilul din romanul precedent si pot sa spun ca are cam acelasi mod de a descrie femeile in cele doua carti. Se opreste pe aspectele importante din fizionomie si pe particularitatile fiecareia. Nu neaparat doar femeile, si pe comandaorul Maximov il descrie bine si pe Ronsky si pe Tamara, indiferent cat de mic este rolul pe care personajul il are in acest roman, Radu Tudoran si-a facut timp sa ii atribuie o infatisare bine definita fiecaruia.  In comparatie cu  Flacarile mi se pare o carte complexa, cred ca este pentru prima data dupa mult timp cand dupa ce terminam de citit un anumit numar de pagini si plecam afara sau pur si simplu lasam cartea de o parte, gandul imi ramanea inca acolo si cautam sa construiesc singur firul in continuare ca apoi sa il compar cu actiunea care avea sa aiba loc in carte.

In continuare am inceput o carte de Rudyard Kipling – Capitani curajosi care nu cred ca dureaza mult, avand in vedere numarul mic de pagini.

Pentru ca acasa inca nu am avut acces la internet, am pus mana si am mai citit o carte in zilele astea.

De Radu Tudoran mai citisem “Toate panzele sus” o carte mai pentru copii de felul ei, accesibila oricui si care mi-a placut in mod deosebit pentru ca prezenta o intreaga aventura pe mare. Ce e drept imi amintesc ca in liceu am luat si un 10, la geografie, pentru ca am stiut cine a scris cartea .

Romanul Flacarile are ca subiect tot freamatul pe care l-a starnit si in Romania exploatarea petroliera din zona invecinata Campinei.

Romanul incepe cu Lipatescu, un negustor care vroia sa iasa din aceasta breasa negustoreasca prin achizitia unor sonde petroliere din Schela Veche. Sperand la o imbogatire peste noapte isi pierde capul, deglijeaza celelalte afaceri ala familiei care chiar aduceau profit si la un moment dat chiar renunta la ele pentru a isi indeplini visului lui absurd de a isi “schimba” meseria, soarta, statutul social.

Devine obsedat, cumparat tot mai multe sonde, afacerile pe care le face sunt proaste pentru ca sondele nu sunt rentabile. Intr-un final ajunge sa ramana fara bani si este internat intr-un spital dupa ce incepe sa aiureze cand realizeaza acest lucru.

Insa lucrul frumos la acest roman este ca nu totul se invarte in jurul acestui personaj care ne este prezentat la inceput. Toata actiunea intr-un fel sau altul se invarte in jurul petrolului, dar autorul are un ochi foarte bun in a descrie personajele si actiunea. Descrierea fiecarui personaj este una dintre cele mai bune intalnite de mine pana acum, atat in aspect fizic, cat si in obiceiuri si vorbe.

Trecand de Lipatescu, un alt personaj bine conturat este Bocanu, un taran din sat peste care a dat norocul (s-a gasit petrol pe pamanturile lui). Este un om ursuz care se ascunde de toti si crede ca toata lumea vrea sa ii fure banii, cu un comportament care lasa foarte mult de dorit. Singurul lucru care ii facea pe altii sa ii tolereze aceste iesiri este faptul ca avea bani si era un om de temut prin apucaturile sale mai mult decat prin bani. Se purta in haine taranesti si nu cheltuia niciun ban, majoritatea ii tinea in casa sau la banca.

Stoian (sluga lui Bocanu), Copila, Anghelina, Bilascu, Gogoi,  sunt toate personaje importante pentru care autorul isi rezerva cate un capitol la finalul romanului si ne arata cum au ramas ele din toata aceasta poveste.

Finalul romanului prezinta o imagine de groaza cu muncitori morti pe camp in momentul in care o schela a luat foc si s-a raspandit la altele, cadavrele care erau tarate cu un carlig special pe pamant si modul in care s-au deformat. Tot pe aceeasi masura era descrisa atmosfera starnita de acest incendiu care a durat mai bine de jumatate de an pentru ca nu l-a putut nimeni stinge decat in momentul in care s-au epuizat resursele subterane.

Din plimbarea mea la Romexpo cand mi-am ales si eu o carte din multimea de acolo, Marele singuratic cand a fost Bookfest-ul. Tocmai am terminat-o de citit si am zis ca sa dau si eu niste impresii la cald despre ea.

Cartea este o continuare a romanului Morometii. In acesta personajul principal este Nicuale, iar Morometii isi dau intalnire in acest roman dupa ani de zile relativ cu varsta lor din romanul Morometii. Niculae duce o poveste de dragoste alaturi de Simina Golea, o pictorita pe care o intalneste la castel unde el lucra ca inginer la gradina castelului.

Cei doi au o poveste de dragoste foarte interesanta. El este tipul de persoana care prefera sa fie la distanta de persoana iubita, astfel incat revederile sa fie mai placute pentru ei doi. De partea cealalta intalnim o femeie care doreste ca persoana iubita sa fie mereu aproape de ea, drept dovada il ia sa se mute impreuna si ea capata talentul pe care il dorea de mult in materie de pictura o data cu intalnirea lui. Niculae intalneste toata familia, despre care i-a povestit Siminei, in momentul in care o duce la tara sa ii cunoasca pe ai lui si lumea de acolo.

Moromete apare ca un batran intelept in roman, care inca mai are aceleasi apucaturi de alta data si aceleasi vorbe aspre uneori, dar dupa cum spune si autorul: Prietenii lui il priveau cumva cu o parere de rau, o minte asa de agera la un trup care nu mai face fata.

Viata din sat este inca o data ilustrata foarte bine si mai ales cea din interiorul familiei Moromete.

Simina, ajunsa la tara, incepe sa picteze tot ce vedea. Pentru ea totul avea o traire si o intensitatea deosebita, motiv pentru care se si imbolnaveste pentru ca isi neglijeaza conditia in favoarea picturii. Ajunge pe patul de spital unde dupa cateva saptamani moare in bratele lui Niculae. Un roman cu o incarcatura emotionala destul de mare pe umerii lui Niculae, care descopera o crima, este inlaturat din postul de activist si apoi revine, isi intalneste tatal (prezentand-o si pe Simina care este acceptata ca ceva firesc), sufera o zbucium intern cand il vede pe tatal sau si totusi apar inca motive de discutii contrare pentru ei.

Pe total un roman care merita citit mai ales daca ati citit Morometii. Mie mi-a placut foarte mult Morometii (primul volum mai ales) si cartea aceasta a venit ca o continuare, chiar daca este din perspectiva lui Niculae.

Desi nu cred ca este asa de important cu ce mi-am ocupat eu timpul in particular, tin sa fac cateva precizari avand in vedere ca nu am mai postat de o saptamana aproape.

Am ajuns la Suceava dupa cum ziceam si in articolul anterior, iar acum ma aflu la tara (adica acasa la mine). Din motive obiective nu am avut cum accesa internetul, insa acum m-am pricopsit cu un modem de la Vodafone si de o zi il tot testez si imi vine sa imi bag unghia in gat ca imi merge prost in casa (semnal slab) iar la 600 de metri departare de casa am 3G cu tente de HSDPA. Nu am cum sa ma plang cand vad ce viteze atinge modemul, as preciza doar ca harta de pe site-ul Vodafone nu este prea corecta in privinta semnalului. Sunt zone marcate de ei (care pe mine ma interesau) cum ca ar avea internet de mare viteza si nici macar de 40kb/s (GPRS) nu ma bucur constant de cele mai multe ori.

Asta a fost o precizare a motivelor pentru care nu am avut o activitate mai intensiva in online.

Aseara am vazut finala mica de la Cupa Mondiala si am tinut cu Uruguay (trebuie sa precizez ca daca Uruguay-ul avea in poarta orice alt portar castiga meciul). Dupa terminarea meciului am inca un motiv sa urasc Germania dupa ce a scos Argentina. Azi astept cu ardoare finala mare unde nu am nicio favorita, vreau doar sa vad un meci frumos cum a fost si cel din finala mica de altfel.

Printre alte activitati (mancat, dormi, film, televizor) am mai citit si cate o carte din cand in cand si o sa postez in continuare niste mici impresii pe care mi le-au facut acele carti, cat si recomandari in privinta lor pentru cei interesati.

Urmarind televizorul constat cat de prosti sunt oamenii care ne conduc si cat de indulgenti suntem noi pentru ca nu reactionam la toate astea. Vorbesc despre inundatiile care au avut loc in tara.. Daca ati urmarit la televizor nici nu are rost sa comentez cum s-a comportat Basescu, Udrea, Boc. Printre altele as vrea sa cred ca nu e de competenta lor sa vina in mijlocul poporului si sa faca bai de multime. Ei ar trebuie sa ia masuri, sa puna la construirea unui dig, etc. Ca sa se duca in teritoriu au atatia subalterni platiti din banii contribuabililor. Lui Basescu ar trebui sa ii fie rusine!

Adica drumul Bucureşti – Suceava mai precis. S-a terminat cu sesiune, cazare cămin, toata lumea care o cunosc a plecat pe acasă (mai puţin cei din Bucureşti) aşa că a venit timpul şi pentru mine să mă duc acasă pe unde am trecut ultima data de Paşti.

Am plecat pe la 11 din Bucureşti şi m-am înarmat cu răbdare pentru un drum de 6 ore jumătate, după cum zice biletul, cu mâncare, cu o carte şi cu Academia Caţavencu.

Nu era nimeni cunoscut cu mine, nu era nimeni cunoscut pe tot peronul de fapt. Şi cum urcai eu în tren am nimerit să am loc lângă o familie: mama venită acum din Spania, o fetiţă de clasa a IV-a care venise cu bunicul după maica-sa la Bucureşti şi erau din Suceava. Super isteaţă fata, începuse să facă un rebus şi nu ştia unele chestii şi i-am mai „suflat” eu, am mai schimbat câteva cuvinte cu ei şi m-am afundat în lectură. Dar de ce vreau să vă zic chestiile astea? Pentru că ospitalitatea bucovineană e prezentă peste tot. Şi-a scos ea o cutie cu Milka şi a insistat până am luat, a mai scos nu ştiu ce şi i-am zis că nu mai pot acum. Deşi cei prezenţi cu ea (mama şi bunicul) nu dădeau dovadă de o inteligenţă foarte mare (mama confunda Marie Curie cu Maria Carrie la un rebus), ea era foarte dezgheţată şi vorbăreaţă. Nu ştiu dacă şcoala şi-a făcut datoria sau era fierea ei de aşa natură, măcar nu m-am plictisit pe drum.

Între Vereşti şi Suceava priveliştea a fost inundată la propriu. Se vedeau câmpurile pline cu apă deşi râul era la 100 de metri.

Acum zăbovesc şi eu o zi la Suceava, maxim două şi mă duc acasă.

P.S. : am observat acum că se anunţă staţiile în tren şi pe la Buzău aveam o ora întârziere şi nu au făcut ce au făcut, dar am ajuns la timp.

S-a terminat primul an de facultate, cu bune şi rele. Acum a mai rămas doar să mă decazez de la cămin şi să iau un tren spre Suceava.

Nu prea îmi vine să plec acasă sincer, vreau să îi văd pe ai mei doar că toţi prietenii mei sunt în altă parte numai acasă la mine nu. Oricum de data asta intenţionez să mă duc cu o atitudine pozitivă acasă şi să nu mai fiu posomorât din cauza acestui motiv. Până la urmă nu se ştie cum se iveşte o ocazie să se întâmple ceva deosebit vara asta.

Ce am învăţat anul acesta?

Că trebuie să îţi fixezi target-uri dacă vrei să îndeplineşti ceva pentru că altfel doar te complaci în situaţia în care eşti. Nu trebuie să fixezi un target final, măcar din aproape în aproape pentru început şi apoi după ce acumulezi experienţă în îndeplinirea celor pas cu pas să pui din prima unul final.

Indicat însă este ca orice ţintă pe care îţi propui să o atingi, să o împarţi în componentele sale şi să le iei pe rând.

Trebuie să realizezi ce lucruri au prioritate şi de care ai nevoie să fie realizate cât mai repede, evident că acest lucru include şi „să nu laşi totul pe ultima sută de metri”.

Nu toţi oamenii sunt ceea ce par. Deşi cred că ideea asta o aveam destul de bine conturată din liceu, acum doar mi-am confirmat-o.

În altă ordine de idei: e bine să îţi lărgeşti orizonturile, să cunoşti persoane noi, să mergi în locuri noi cu persoane vechi şi să te implici în ceva ce îţi place. Fapt pentru care mi-am propus pentru viitorul nu chiar foarte îndepărtat, după ce îmi iau şi eu o pauză, să mă apuc mai serios de acest blog şi să fie una dintre priorităţile mele.